Peste 13.700 de sesizări privind violența în familie, înregistrate în primele opt luni ale anului

Ziua de Azi, 08/09 09:30

Poliția anunță că, în contextul în care fenomenul violenței în familie este tot mai prezent în spațiul public, va comunica zilnic date despre cazurile sesizate și măsurile întreprinse pentru protejarea victimelor. În ultimele 24 de ore, oamenii legii au înregistrat 54 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și au emis 22 de ordine de restricție de urgență. În perioada 31 august – 7 septembrie, polițiștii au intervenit în cazul a 254 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie. Totodată, au fost întocmite 29 de procese-verbale contravenționale, iar instanțele de judecată au emis 24 de ordonanțe de protecție. În aceeași perioadă, au fost înregistrate șase cazuri de încălcare a ordonanțelor de protecție, iar polițiștii au emis 109 ordine de restricție de urgență. Pentru încălcarea acestora au fost întocmite alte 22 de procese-verbale contravenționale. De la începutul anului și până în prezent, Poliția a înregistrat 13.747 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și conflicte familiale. Potrivit datelor prezentate de Poliție, la evidența instituției se află în prezent 7.249 de agresori familiali. În primele opt luni ale anului au fost pornite 597 de cauze penale și întocmite 1.293 de procese-verbale contravenționale. De asemenea, polițiștii au emis 4.766 de ordine de restricție de urgență, iar pentru încălcarea acestora au fost întocmite 787 de procese-verbale contravenționale. Instanțele de judecată au emis, în aceeași perioadă, 817 ordonanțe de protecție, dintre care 692 sunt monitorizate electronic. În urma încălcării prevederilor ordonanțelor de protecție au fost pornite 400 de cauze penale. Poliția reamintește că victimele violenței în familie pot solicita ajutor specializat. Centrul de Justiție Familială al Poliției oferă asistență juridică, consiliere psihologică, suport social și alte servicii specializate. În caz de pericol imediat, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau linia telefonică 0800 88008.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum 4 ore
18:30
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România. În coliziune au fost implicate un autocamion și un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în urma impactului, doi cetățeni moldoveni au decedat. Consulatul General al Republicii Moldova la Iași a luat legătura cu familiile victimelor și menține contactul cu autoritățile române competente pentru a acorda asistența consulară necesară. Reprezentanții Consulatului urmează să sprijine familiile inclusiv în îndeplinirea formalităților necesare pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite în Republica Moldova. Autoritățile române continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Acum 6 ore
16:00
La Cahul vor avea loc, în perioada 16–17 septembrie 2026, manifestări liturgice dedicate Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, ocrotitorul Episcopiei Basarabiei de Sud și al Catedralei episcopale din municipiu. Potrivit Episcopiei Basarabiei de Sud, evenimentele vor începe miercuri, 16 septembrie, cu procesiunea „Calea Sfinților”, în cadrul căreia vor fi purtate raclele cu fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Dionisie și ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași. Procesiunea va avea loc între orele 18:00 și 21:00, pe următorul traseu: Centrul eparhial Cahul, str. B. P. Hașdeu 11A; str. Bogdan Petriceicu Hașdeu; str. Nufărul Alb; Șoseaua Griviței; Catedrala „Sf. Ier. Dionisie și Sf. M. Mc. Dimitrie”, Șoseaua Griviței nr. 12. Procesiunea va fi urmată de slujba Vecerniei Mari și a Litiei. Joi, 17 septembrie, programul va continua la Catedrala episcopală din Cahul. Acesta va începe la ora 08:00, cu Acatistul Sfântului Ierarh Dionisie și al Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași. La ora 08:45 este programată sosirea și întâmpinarea ierarhilor, iar de la ora 09:00 până la 11:30 va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud invită credincioșii să participe la manifestările dedicate ocrotitorului Eparhiei și să se alăture momentelor de rugăciune și cinstire a sfinților.
12 ore în urmă
14:30
Ofițerii Direcției Investigații „Sud” a INI au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat de 54 de ani, din raionul Cahul.  În cadrul percheziției, polițiștii au depistat trei borcane cu volumul de 3 litri, în care se afla masă vegetală sub formă de muguri, precum și un obiect asemănător unei grenade de model F-1.  Potrivit estimărilor preliminare, valoarea substanței, dacă ar fi fost comercializată pe piața neagră, ar depăși 350 000 de lei.  Substanța vegetală și obiectul asemănător unei grenade au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizelor de specialitate.  Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 6 ani.  Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.  Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție.
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de comercializare pentru benzina și motorina care vor fi valabile marți, 15 septembrie. Potrivit ANRE, un litru de benzină COR 95 va costa cel mult 33,26 lei, cu 22 de bani mai mult decât în ziua precedentă. În cazul motorinei, prețul maxim va ajunge la 34,97 lei pentru un litru, în creștere cu 51 de bani. Noile prețuri sunt stabilite în contextul măsurilor adoptate de autorități pentru stabilizarea pieței carburanților. La 28 iulie, Guvernul a aprobat un pachet de măsuri în contextul instituirii regimului de alertă în sectorul energetic. Printre măsuri se numără modificarea temporară a formulei de calcul pentru prețul motorinei, majorarea cu 37 de bani pe litru a marjei comerciale, precum și măsuri pentru facilitarea importurilor și limitarea exporturilor de carburanți.
11:00
Trei sportivi ai echipei Wolf Pack Cahul au obținut medalii de argint la Campionatul Mondial ADCC Amateur 2026, desfășurat la Cracovia, Polonia. Sportivii din Cahul au reprezentat Republica Moldova în cadrul competiției internaționale, reușind să urce pe podium la categoriile lor de vârstă și greutate: Dermenji Rustam – U13, categoria -45 kg – locul II; Gaidașenco Dumitru – U18, categoria -70 kg – locul II; Taraș Damiano – U15, categoria +65 kg – locul II. Reprezentanții Wolf Pack Cahul au menționat că participarea la competiție a fost una plină de emoții, muncă și rezultate, exprimându-și mândria față de fiecare sportiv care a luptat și a reprezentat Republica Moldova la nivel internațional. Echipa a transmis mulțumiri părinților și antrenorilor pentru susținere, dar și Primăriei municipiului Cahul pentru sprijinul acordat sportivilor.
10:16
Două persoane au fost rănite în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz de la o butelie cu propan-butan. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 septembrie 2026, într-o gospodărie din satul Tomai, UTA Găgăuzia. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:13. Potrivit informațiilor preliminare, deflagrația s-a produs din cauza unei scurgeri de gaz de la o butelie defectă, aflată în interiorul bucătăriei de vară. În urma exploziei, au fost deteriorate tavanul, un geam și ușa de la intrarea în încăpere, care are o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. Incendiu în locuință nu s-a produs. În urma deflagrației, proprietara gospodăriei, o femeie de 70 de ani, precum și fratele acesteia, în vârstă de 62 de ani, au suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor superioare și al feței. Victimele au fost preluate de echipajul medical și transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de specialiști. În contextul acestui caz, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația asupra riscurilor asociate utilizării buteliilor de gaz propan-butan în locuințe. Salvatorii recomandă ca exploatarea și încărcarea buteliilor să nu fie efectuate în interiorul caselor. Atunci când sunt utilizate, acestea trebuie amplasate în cutii metalice, în exteriorul locuințelor, la o distanță de cel puțin cinci metri de intrare. De asemenea, buteliile de rezervă trebuie păstrate exclusiv în aer liber. În cazul unei scurgeri de gaz sau dacă există pericol de explozie, cetățenii sunt îndemnați să părăsească zona și să apeleze imediat Serviciul 112.
10:16
Ultima etapă a Turului României 2026 s-a încheiat astăzi cu Radosław Frątczak și Barnabás Vas în centrul atenției pe podium. După 10 tururi pe circuitul urban din București, rutierul echipei Wibatech Lubelskie Perła Polski, Radosław Frątczak, s-a impus la sprint în Piața George Enescu, în timp ce Barnabás Vas (Team United Shipping, Ungaria) și-a apărat tricoul galben și a devenit câștigătorulclasamentului general al celei de-a 58-a ediții a Turului României. România a avut doi cicliști în Top 10 : Cristian Răileanu (Naționala României), clasat pe locul al doilea, și Mattew-Denis Piciu (MENtoRISETeem CCN), care a încheiat competiția pe locul 9.  După cinci zile spectaculoase, în care plutonul a traversat mai multe regiuni ale țării și a trecut și prin Republica Moldova, ultima etapă a Turului României a adus competiția în inima Capitalei, pe un circuit urban dinamic. Anunțată drept o etapă dedicată sprinterilor, cele 10 tururi rapide pe lângă Palatul Parlamentului, Ateneul Român și Arcul de Triumf le-au oferit oamenilor rapizi din pluton ocaziade a străluci, fără să mai influențeze însă lupta pentru victoria finală.  Până astăzi, Turul României 2026 a avut câte un lider diferit în fiecare zi. Radosław Frątczak (Wibatech Lubelskie Perła Polski) a câștigat sprintul din prima zi, la Ungheni, Rutger Wouters (King of the Flemish Mountains) a valorificat a doua zi o lungă evadare și s-a impus la Piatra Neamț, iar odată cu intrarea într-o zonă mai montană, în etapele 3 și 4, Team United Shipping a preluat controlulclasamentului general. Mai întâi a fost rândul lui András Pakot să urce pe prima treaptă a podiumului la Băile Balvanyos, într-o etapă câștigată de Barnabás Vas. O zi mai târziu, la Ploiești, cea de-a douavictorie a lui Vas l-a propulsat într-un avantaj solid în clasamentul general, pe care nu l-a mai cedat în ultima zi.  Pe circuitul urban din București, trei rutieri au atacat încă de la start, însă Andrei Cărbunarea (Naționala României), Mattew-Denis Piciu (MENtoRISE Teem CCN) și Gregor Matija Černe (Hemus-1896) nu au fost lăsați să se distanțeze la mai mult de 50 de secunde de pluton și au fost prinși în penultimul tur.  Patrick Welch (APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery) a lansat apoi un nou atac și a reușit să păstreze un mic avantaj până la aproximativ 2 kilometri de sosire. În cele din urmă, victoria s-a decis la sprint, într-o confruntare între cei mai buni sprinteri ai plutonului. La fel ca anul trecut, pe circuitul urban din București, Radosław Frątczak s-a dovedit a fi cel mai rapid rutier al zilei. „Planul nostru pentru astăzi a fost să preluăm controlul doar în ultimele două-trei tururi, iar totul a funcționat perfect. Am prins evadarea, iar colegii mei au făcut un lead-out fantastic la final. Pentru mine, dar și pentruechipă, este o victorie cu totul specială și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut-o posibilă”, a declarat Frątczak.    Prin stilul său ofensiv de a concura pe parcursul întregii săptămâni, Vas nu doar că și-a asigurat victoria în clasamentul general, dar a câștigat și tricoul verde al cățărătorilor, tricoul cu buline al clasamentului pe puncte și tricoul alb acordat celui mai bun rutier U23. La finalul cursei, el a declarat: „Când am venit la această cursă, obiectivul meu era să câștig poate o etapă, așa că sunt, bineînțeles, foarte fericit că am reușit acum să câștig clasamentul general și, pe deasupra, toate aceste tricouri. În mod special, victoria din etapa a treia este ceva ce voi păstra în amintire atunci când mă voi gândi la acest Tur al României. Sper să revin și anul viitor pentru a-mi apăra titlul.”  Andrea Bruno (Naționala Italiei) a câștigat clasamentul sprinturilor intermediare, Cristian Răileanu (Naționala României) a obținut tricoul albastru, acordat celui mai bine clasat rutier român, după o performanță remarcabilă care i-a adus locul al doilea în clasamentul general, iar US Monaco a primit tricoul gri pentru victoria în clasamentul pe echipe.  Podium Etapa 5:  Radosław Frątczak (Wibatech Lubelskie Perła Polski)  András Pakot (Team United Shipping)  Christopher Ringkjøp Bruun (NCF Region Vest)  Podium clasament general:  Barnabás Vas (Team United Shipping)  Cristian Răileanu (Naționala României)  András Pakot (Team United Shipping)  Câștigătorii tricourilor și trofeelor:  Clasamentul general: Barnabás Vas (Team United Shipping)  Clasamentul pe puncte: Barnabás Vas (Team United Shipping)   Clasamentul cățărătorilor: Barnabás Vas (Team United Shipping)   Clasamentul sprinturilor intermediare: Andrea Bruno (Naționala Italiei)   Cel mai bun rutier U23: Barnabás Vas (Team United Shipping)   Cel mai bun rutier român: Cristian Răileanu (Naționala României)  Clasamentul pe echipe: US Monaco  Rezultatele complete sunt disponibile prin EvoChip Timing și sunt publicate pe site-ul oficial al Turului României. Galeriile foto din fiecare zi sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook a TuruluiRomâniei. Fotografiile pot fi utilizate gratuit, cu condiția păstrării watermarkului și menționării creditului cursei.  Toate etapele Turului României 2026 au fost transmise în direct de postul românesc de televiziune Prima Sport și pe canalul oficial de YouTube al Turului României, unde sunt disponibile și transmisiuniînregistrate. TVR a publicat rezumate zilnice ale competiției.  Partener principal și co-organizator: Auchan România.  Parteneri instituționali: Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Federația de Ciclism din Republica Moldova, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului România.    Parteneri instituțional locali: Primăria Sectorului 1.  Premium Partners:   Snickers - tricoul galben pentru cel mai bun ciclist din competiție  Stay Strong - tricoul verde pentru cel mai bun cățărător   Elit - tricoul roșu pentru cel mai bun sprinter  Cris-Tim - tricoul cu buline pentru liderul din clasamentul punctelor  Axe și Clear - tricoul alb pentru cel mai bun tânăr sub 23 de ani  Leroy Merlin - tricoul gri pentru cea mai bună echipă  Orange - tricoul portocaliu de câștigător de etapă  Supporting Partners: Pizza Guseppe, Pepsi, Home Garden, Hellmann's, Born Winner, Dorna, Colgate.  Friends of the Tour: Hochland, Aquila, Gold Nutrition, Balvanyos Resort  Mașina oficială: Suzuki  Partener tehnic: Bellotto  Parteneri media: Prima Sport, TVR Sport  Despre Turul României    Inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București, însă competiția a fost pusă pe pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiție ciclistă națională - Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Competiția figurează încalendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Mai multe informații despre Turul României 2026 pe: www.turulromaniei.ro și pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/tourofromaniaofficial. 
10:00
O elevă din Cahul a obținut trofeul Grand Prix la Festivalul-Concurs Național „Te Cânt, Patrie și Neam”, ediția a V-a. Este vorba despre Sofia Apareci, elevă a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiu. Gala Laureaților s-a desfășurat pe 12 septembrie, în Scuarul Parlamentului Republicii Moldova, reunind aproximativ 500 de participanți din întreaga țară. La eveniment a participat și Corul de copii „Capriccio” de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cahul, coordonat și dirijat de Svetlana Mihnea. Ansamblul s-a numărat printre finaliștii Festivalului-Concurs Național, reprezentând instituția de învățământ și municipiul Cahul. Un rezultat deosebit a fost obținut de Sofia Apareci, care a devenit deținătoarea trofeului Grand Prix al ediției a V-a a festivalului. Gala Laureaților a fost acompaniată de Moldovan Youth Orchestra și a reunit tineri pasionați de muzică și tradiții din diferite localități ale Republicii Moldova. Reprezentanții liceului au adresat mulțumiri dirijoarei Svetlana Mihnea pentru munca depusă, părinților pentru sprijinul financiar acordat deplasării, precum și lui Gheorghe Furman, care a asigurat transportul elevilor la eveniment.
09:45
O poveste de dragoste transformată într-un adevărat coșmar psihologic și fizic s-a încheiat pe banca acuzaților. Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a examinat un dosar penal complex, scoțând la iveală detalii grave despre hărțuire sexuală, violarea vieții private și sfidarea ordonanțelor de protecție emise de instanțele de judecată. Totul a început la scurt timp după ce o femeie a încercat să pună capăt unei relații abuzive. Deși instanța de judecată emisese un ordin de protecție pe o perioadă de trei luni – interzicându-i fostului partener să se apropie la mai puțin de 50 de metri de locuința victimei și a fiicei sale minore, precum și orice formă de contact –, bărbatul a ignorat cu desăvârșire legea. Potrivit anchetei, chiar în prima zi a anului 2026, inculpatul a declanșat o campanie agresivă de hărțuire. Utilizând aplicații de mesagerie și rețele de socializare, acesta a asaltat victima cu mesaje prin care încerca să o determine să întrețină relații intime. Pentru a-și atinge scopul, bărbatul a recurs la șantaj direct: a amenințat că va publica pe internet înregistrări video cu caracter intim în care apărea femeia. Teroarea nu s-a limitat la mediul online. În aceeași seară, bărbatul s-a prezentat la ușa locuinței victimei, bătând cu putere și încercând să dea foc unei anexe. Victima a fost nevoită să ceară intervenția de urgență a poliției prin serviciul 112. O poveste de dragoste transformată într-un adevărat coșmar psihologic și fizic s-a încheiat pe banca acuzaților. Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a examinat un dosar penal complex, scoțând la iveală detalii grave despre hărțuire sexuală, violarea vieții private și sfidarea ordonanțelor de protecție emise de instanțele de judecată. Totul a început la scurt timp după ce o femeie din localitate a încercat să pună capăt unei relații abuzive. Deși instanța de judecată emisese un ordin de protecție pe o perioadă de trei luni – interzicându-i fostului partener să se apropie la mai puțin de 50 de metri de locuința victimei și a fiicei sale minore, precum și orice formă de contact –, bărbatul a ignorat cu desăvârșire legea. Potrivit anchetei, chiar în prima zi a anului 2026, inculpatul a declanșat o campanie agresivă de hărțuire. Utilizând aplicații de mesagerie și rețele de socializare, acesta a asaltat victima cu mesaje prin care încerca să o determine să întrețină relații intime. Pentru a-și atinge scopul, bărbatul a recurs la șantaj direct: a amenințat că va publica pe internet înregistrări video cu caracter intim în care apărea femeia. Teroarea nu s-a limitat la mediul online. În aceeași seară, bărbatul s-a prezentat la ușa locuinței victimei, bătând cu putere și încercând să dea foc unei anexe. Victima a fost nevoită să ceară intervenția de urgență a poliției prin serviciul 112. În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul a recunoscut doar parțial faptele. Acesta a admis că a trimis imaginile intime și mesaje de amenințare direct victimei „pentru a o speria și a o pedepsi”, însă a negat că ar fi difuzat materialele către alte persoane sau că ar fi încălcat ordonanța de protecție prin apropierea fizică de casă. De cealaltă parte, victima a depus mărturii detaliate despre abuzurile fizice repetate din trecut, despre climatul de teamă permanentă în care a fost obligată să trăiască alături de copiii ei și despre umilința publică suferită în urma distribuirii imaginilor. Mărturiile sale au fost susținute de probe video, procese-verbale ale poliției și declarațiile martorilor. Instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă definitivă de 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, alături de despăgubiri morale de 90.000 de lei. Pedeapsa finală a fost stabilită prin cumul parțial pentru toate cele 7 capete de acuzare: - Hărțuire sexuală  – 2 ani de închisoare. - Încălcarea ordonanței de protecție (4 episoade) – câte 1 an și 6 luni de închisoare pentru fiecare episod. - Violarea vieții private / distribuirea de imagini intime (2 episoade) – câte 1 an de închisoare pentru fiecare episod.
09:45
O patrulă de carabinieri a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat aflat în dificultate, pe strada 31 August 1989 din municipiul Cahul. Potrivit Inspectorului General de Carabinieri, oamenii legii executau serviciul de patrulare când au observat bărbatul aflat la sol. Carabinierii s-au apropiat pentru a verifica starea acestuia și au solicitat imediat intervenția Serviciului 112. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței. Bărbatul a fost preluat și transportat la Spitalul Raional Cahul pentru acordarea asistenței medicale necesare. Intervenția promptă a carabinierilor și implicarea serviciilor medicale au permis acordarea rapidă a ajutorului persoanei aflate în dificultate.
09:30
Locuitorii satului Crihana Veche din raionul Cahul au fost consultați, la 3 septembrie 2026, cu privire la procesul de amalgamare administrativ-teritorială și la configurația propusă pentru viitoarea unitate administrativ-teritorială.Potrivit procesului-verbal al consultării publice, la întâlnirea organizată la Primăria Crihana Veche au participat 21 de persoane. Discuțiile au vizat amalgamarea UAT Crihana Veche cu UAT Pelinei și UAT Manta, având Crihana Veche drept centru administrativ propus. În cadrul prezentării, locuitorilor li s-a explicat că: - Crihana Veche este propusă ca viitor centru administrativ; - Pelinei participă la procesul de amalgamare voluntară; - Manta urmează să fie inclusă prin amalgamare normativă. Potrivit documentului, propunerea de includere a localităților a ținut cont de mai multe criterii, inclusiv populația, continuitatea teritorială, barierele naturale și de infrastructură, precum și existența drumurilor și legăturilor dintre localități. În cadrul consultării au fost prezentate mai multe avantaje potențiale ale amalgamării, printre care servicii administrative mai rapide și mai profesioniste, dezvoltarea unitară a drumurilor, iluminatului public, sistemelor de apă și canalizare, precum și un acces mai bun la fonduri naționale și externe pentru investiții. De asemenea, autoritățile au menționat posibilitatea atragerii unor specialiști mai bine pregătiți în administrația locală și implementarea unor proiecte de dezvoltare care ar fi dificil de realizat individual de localitățile mici. Un alt argument prezentat a fost reducerea cheltuielilor administrative și direcționarea economiilor către investiții în comunitate. Una dintre întrebările adresate în cadrul consultării a vizat soarta Primăriei și a serviciilor publice locale. Răspunsul oferit a fost că organizarea administrației publice locale și prestarea serviciilor publice vor fi stabilite în cadrul procesului de amalgamare, cu respectarea prevederilor legale și a intereselor comunității. Totodată, proiectele de investiții și dezvoltare aflate deja în derulare ar urma să continue în condițiile contractelor existente, iar noua autoritate publică locală va prelua drepturile și obligațiile aferente implementării acestora. În cadrul consultării s-a subliniat că amalgamarea nu presupune dispariția localităților. Satele își păstrează denumirea, identitatea, tradițiile, patrimoniul cultural și comunitatea locală, însă administrarea acestora se realizează printr-o singură autoritate publică locală. Procesul-verbal precizează că întâlnirea din 3 septembrie a avut caracter informativ și consultativ și nu reprezintă, prin sine, o decizie privind realizarea amalgamării. Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să formuleze observații și propuneri cu privire la procesul de reorganizare administrativ-teritorială.
18 ore în urmă
08:45
Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, pe 13 septembrie 2026, pe sectorul feroviar Cahul–Prut 2. Incidentul s-a produs în jurul orei 12:20, la kilometrul 25, în zona pichetului 6. Potrivit Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, trenul de marfă nr. 3082 era format din 29 de vagoane semideschise și transporta pietriș. Cinci dintre acestea au deraiat. În urma incidentului, nu au fost înregistrate persoane rănite. La fața locului au intervenit echipele specializate ale Căii Ferate din Moldova, care desfășoară lucrări pentru ridicarea vagoanelor deraiate și restabilirea căii ferate. CFRM precizează că segmentul respectiv nu a beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare din anul 1956. În prezent, pe acest sector au fost demarate lucrări de reparație capitală, finanțate din mijloacele alocate de Guvernul Republicii Moldova pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Cauzele și circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite de specialiști, conform procedurilor în vigoare.
12 septembrie 2026
16:45
Atunci când vine vorba despre alegerea corectă a rutinei de îngrijire, un lucru rămâne cert: este nevoie de informare. Produsele de machiaj sunt extrem de diferite, fiecare fiind conceput pentru a răspunde unor anumite nevoi. Înțelegerea nevoilor personale și studierea ofertelor sunt un prim pas către identificarea produsului potrivit. În prezent, cele mai discutate opțiuni în materie de machiaj rămân fondul de ten și crema BB. Dacă despre fondul de ten lucrurile sunt clare, cu cea de-a doua opțiune e nevoie să punctăm câteva detalii. În fond, ce înseamnă o cremă BB? Crema BB naturală – îngrijire și machiaj într-un singur produs Puțini știu însă că „BB" provine de la „Beauty Balm", ceea ce face referire la un produs de îngrijire mai întâi de toate, dar și de machiaj fin, menit să hidrateze, să protejeze și să acopere micile imperfecțiuni ale pielii. Printre variantele disponibile pe piață ies în evidență cele concepute cu ingrediente naturale, care conțin SPF, dar și extracte botanice menite să ofere emoliere și hidratare. Așadar, crema BB nu este altceva decât un produs „doi în unu" – de îmbunătățire a aspectului pielii și, totodată, de redare a unui finisaj fin, natural. Fondul de ten sau crema BB: ce alegem pentru un aspect natural? Între un fond de ten și o cremă BB naturală este o diferență semnificativă. Alegerea uneia dintre cele două opțiuni poate schimba radical rutina de îngrijire, dar și aspectul final al tenului. Spre deosebire de fondul de ten, crema BB asigură o acoperire ușoară, fiind o opțiune ideală pentru persoanele care optează pentru un aspect natural. Antioxidanții și ingredientele organice aduc un plus de valoare cremei, făcând-o ideală pentru a fi aplicată zi de zi. Fondul de ten – acoperire și finisaj în funcție de preferințe Fondul de ten este conceput pentru un cu totul alt scop, și anume acela de a asigura o acoperire mai pronunțată, rezultând într-un finisaj mai complex. Acesta poate fi o alegere potrivită pentru persoanele care își doresc o acoperire completă. Fiind disponibil într-o varietate de nuanțe, poți alege finisajul dorit. Acesta poate varia de la satinat și radiant până la mat și este disponibil în diverse formule, astfel încât aplicarea să fie comodă și accesibilă pentru toată lumea. Crema BB și fondul de ten – fiecare cu rolul său Diferența principală dintre cele două tipuri de produse rămâne, așadar, acoperirea. Cineva va alege fondul de ten pentru acoperirea completă, în timp ce altcineva poate prefera o acoperire fină, dar cu beneficii clare de îngrijire pentru piele, pe care crema BB o poate oferi, iar orice alegere poate fi potrivită atunci când este făcută conștient.
16:15
Halterofilul moldovean Tudor Bratu a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Universitar FISU 2026, după o evoluție remarcabilă în categoria de până la 95 kg. Sportivul s-a impus în ambele probe și a încheiat competiția cu un total de 350 kg, rezultat care reprezintă un nou record mondial. La proba de smuls, Tudor Bratu a ridicat 159 kg, rezultat care i-a adus primul loc și medalia de aur. Sportivul moldovean și-a confirmat forma excelentă și la proba de aruncat, unde a reușit să ridice 191 kg. Și la această probă Bratu s-a clasat pe prima poziție. Cu 159 kg la smuls și 191 kg la aruncat, Tudor Bratu a acumulat un total de 350 kg, suficient pentru a ocupa primul loc în clasamentul general al categoriei de până la 95 kg. Performanța i-a adus titlul de campion mondial FISU 2026, iar rezultatul obținut a stabilit și un nou record mondial.
11 septembrie 2026
16:00
În această ediție „Poftim la Masă” ajungem în satul Cîșlița-Prut, raionul Cahul, o localitate de la marginea Prutului, unde tradițiile și gusturile autentice se păstrează cu grijă din generație în generație. De această dată descoperim două bucate îndrăgite în gospodăriile din sudul Republicii Moldova: foile cu brânză și sarmalele. Urmărim pas cu pas cum sunt pregătite foile, care este secretul unei umpluturi gustoase cu brânză și cum sunt făcute sarmalele după rețeta gospodinelor din Cîșlița-Prut. Dincolo de ingrediente și modul de preparare, aflăm poveștile din spatele acestor bucate și locul pe care îl ocupă ele la mesele de familie și de sărbătoare.
13:30
Moldova Fruct propune Registrul Livezii: format unic de evidență, trasabilitate și siguranță alimentară pentru producători și consumatori  Asociația Moldova Fruct a dezvoltat Registrului Livezii - instrument conceput pentru a reuni într-un singur format evidențele necesare producătorilor de fructe și pentru a crea bază comună între cerințele legislației naționale, standardele europene de calitate și inofensivitate și sistemele internaționale de certificare, inclusiv GLOBALG.A.P. Obiectivul este ca producătorii să poată duce evidențele din livadă pentru toate tratamentele cu produse de uz fitosanitar, fertilizanți și irigare, într-un mod  coerent și ușor de verificat, fără a completa în paralel aceleași informații în registre diferite.  Astfel, Registrul include într-o structură comună date despre plantație, operatori și echipamente, formarea profesională, evidența și utilizarea produselor de uz fitosanitar, fertilizare și fertigare, irigare, monitorizarea bolilor și dăunătorilor, precum și perioadele de înflorire și recoltare. Ghidul de producere integrată prevede, de asemenea, că Registrul Livezii trebuie menținut actualizat și disponibil pentru verificările interne și, după caz, externe.   Un singur registru pentru producători  Moldova Fruct propune abordarea unică a evidenței tehnologice în pomicultură: un singur set de informații, structurat astfel încât să poată răspunde concomitent cerințelor de management ale exploatației, cerințelor de trasabilitate, cadrului național de evidență și cerințelor schemelor de certificare. Schema de producere integrată elaborată de Asociație facilitează deja alinierea la standarde internaționale de bune practici agricole, inclusiv GLOBALG.A.P., și urmărește reducerea riscurilor privind reziduurile, consolidarea managementului exploatațiilor și orientarea producătorilor spre sustenabilitate.  Ținerea Registrului devine cu atât mai relevantă în contextul dezvoltări organizațiilor de producători și al necesității de a avea abordări tehnologice unice la nivelul grupurilor de fermieri. Un format unic de evidență poate simplifica administrarea, poate reduce dublarea documentelor și poate crește gradul de compatibilitate dintre ceea ce face producătorul în livadă, ceea ce trebuie să demonstreze în cadrul unei certificări și ceea ce trebuie să prezinte la verificare.  Beneficiu pentru fiecare pomicultor șe pentru întregul lanț valoric al fructelor  Pentru producători, avantajele pornesc de claritate asupra întregului proces de producere, utilizarea responsabilă a resurselor și crește sustenabilitatea producției. Pentru partenerii comerciali, existența unor evidențe standardizate înseamnă trasabilitate. Și nu în ultimul rînd, pentru consumatori și societate, beneficiul înseamnă nivel ridicat de siguranță alimentară și mai multă încredere în produsele agricole autohtone.  Asociația Moldova Fruct a inițiat demersuri către autoritățile competente ale statului,  privind recunoașterea Schemei de Calitate fructelor Moldova Fruct, inclusiv a Ghidurilor de producere integrată a merelor, cireșelor și a prunelor și împreună cu proiectul Registrului Livezii. Asociația a format un grup pilot de producători pentru testarea instrumentului în condiții de producere și despre intenția de a-l ajusta înainte de extinderea la nivel de sector. Totodată, Moldova Fruct și-a exprimat disponibilitatea pentru dialog instituțional privind definitivarea, consolidarea și promovarea acestor instrumente.   Testare, apoi versiunea digitală  Astfel, proiectul a avansat la etapa de testare practică. 25 de producători, membri ai Asociației Moldova Fruct, au participat la o sesiune de lucru dedicată Registrului Livezii și a Ghidurilor de producere integrată. În cadrul evenimentului au fost analizate structura documentelor, modul de completare și aplicabilitatea acestuia în activitatea de zi cu zi. Observațiile producătorilor în urma testării vor sta la baza ajustării instrumentelor ca ulterior să fie dezvoltată o soluție digitală.  Extinderea Registrului la nivel de sector  Moldova Fruct face apel către instituțiile responsabile să contribuie la evaluarea, ajustarea și validarea instrumentului, astfel încât acesta să devină soluția funcțională pentru întregul sector. Registrul Livezii face parte din Schema de producere integrată a fructelor Moldova Fruct, dezvoltată împreună cu Ghidurile de producere integrată pentru măr, prun și cireș.   Elaborarea instrumentului este susținută prin proiectul PROGRESS, finanțat de Guvernul Germaniei și implementat de consorțiul de organizații condus de Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit(GIZ) GmbH, în parteneriat cu EBA Moldova, IEF, OECD și RECC.  
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de comercializare pentru benzina și motorina standard. Tarifele vor fi valabile în perioada 12–14 septembrie 2026. Potrivit datelor publicate de ANRE, pentru acest interval, prețurile maxime sunt: Benzina 95 – 33,04 lei/litru, cu 0,27 lei mai mult față de ziua precedentă; Motorina – 34,46 lei/litru, cu 0,60 lei mai mult față de ziua precedentă. Astfel, cea mai mare creștere este înregistrată la motorină, al cărei preț maxim crește cu 60 de bani pe litru. Benzina se scumpește cu 27 de bani pe litru. Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru produsele petroliere principale de tip standard sunt stabilite de ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. Calculul ține cont de mai mulți indicatori, printre care valoarea medie a cotațiilor Platts pentru cele 14 zile anterioare calculului, rata oficială medie de schimb a leului în raport cu dolarul SUA pentru aceeași perioadă, marja comercială specifică și adaosul suplimentar stabilit pentru motorină, cota accizelor și cota TVA prevăzută de Codul fiscal. Noile prețuri maxime se aplică începând cu 12 septembrie și până la 14 septembrie 2026, inclusiv.
10:46
Procurorii contestă sentința Judecătoriei Cahul, prin care un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare, dar nu a fost trimis după gratii. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru doi ani. Bărbatul a fost găsit vinovat după ce a încălcat de două ori, în aceeași noapte, măsurile de protecție stabilite de instanță în favoarea unei victime a violenței în familie, se spune într-un comunicat al Procuraturii Generale.  Cazul s-a produs în decembrie 2024. La 17 decembrie, Judecătoria Cahul a emis o ordonanță de protecție prin care bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 300 de metri de victimă și de locuința acesteia. De asemenea, nu avea voie să comunice cu victima în niciun mod – verbal, în scris sau prin contact direct. Doar două zile mai târziu, în noaptea de 19 decembrie, bărbatul ar fi încălcat aceste restricții și ar fi intrat în locuința victimei. Potrivit acuzării, prin comportamentul său i-a provocat acesteia suferințe psihice. La aproximativ două ore și jumătate după primul incident, bărbatul ar fi revenit și ar fi intrat din nou în locuința victimei, încălcând pentru a doua oară măsurile stabilite de instanță. Judecătoria Cahul l-a găsit vinovat pentru cele două episoade și l-a condamnat la 8 luni de închisoare. Instanța a decis însă ca pedeapsa să nu fie executată în penitenciar, suspendând-o condiționat și stabilind un termen de probă de doi ani. Procurorii: bărbatul a mai fost condamnat pentru fapte similare Acuzarea consideră că o pedeapsă cu suspendare nu este suficient justificată, în special pentru că bărbatul are mai multe condamnări anterioare, inclusiv pentru încălcarea ordinelor de protecție. În decembrie 2019, acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu executare pentru nerespectarea unei ordonanțe de protecție. În iulie 2020, a fost condamnat din nou, de această dată pentru violență în familie și nerespectarea ordonanței de protecție. Atunci, prin cumularea pedepselor, instanța i-a stabilit 2 ani de închisoare. În 2024, bărbatul a ajuns din nou în fața instanței pentru nerespectarea unei ordonanțe de protecție. Procesul penal a fost însă încetat după aplicarea unui act de amnistie. Tot în 2024, printr-o altă sentință, acesta a fost condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru violență împotriva reprezentanților autorității. Procurorii nu contestă faptul că judecătorul are dreptul să decidă dacă o pedeapsă cu închisoarea poate fi suspendată condiționat. Ei susțin însă că, în acest caz, decizia nu ar fi fost suficient motivată. Acuzarea invocă faptul că bărbatul a încălcat în mod repetat măsurile de protecție, a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare și, în pofida acestor condamnări, a încălcat din nou ordinul de protecție la numai două zile după emiterea acestuia. Din aceste motive, procurorii au contestat sentința Judecătoriei Cahul în partea ce ține de suspendarea executării pedepsei. Precizăm că în 2025, Poliția a înregistrat 23.727 de sesizări privind conflictele familiale și 6.208 cazuri de violență în familie. Dintre acestea, 1.336 au fost documentate ca infracțiuni, iar 4.872 drept contravenții. La evidența Poliției se aflau 6.411 agresori familiali, dintre care aproape 6.000 erau bărbați. Tot în 2025, autoritățile au emis 6.218 ordine de restricție de urgență, iar instanțele au emis și Poliția a supravegheat 1.117 ordonanțe de protecție. O problemă importantă este însă respectarea acestora: Poliția a constatat 418 încălcări ale ordonanțelor de protecție, față de 298 în anul precedent, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 40%.
10:31
Gălățenii și cei care vor să petreacă weekendul în oraș au parte, în perioada 11–13 septembrie, de un program variat de evenimente. De la expoziții de mașini retro și demonstrații sportive până la spectacole de teatru, activități pentru copii și târguri, sunt mai multe opțiuni pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Galați Auto Show, pe Faleza Superioară În perioada 11–13 septembrie, pe Faleza Superioară Galați, între Parcul Viva și Elice, are loc Galați Auto Show (GAS). Evenimentul este dedicat pasionaților de automobile și se desfășoară pe parcursul celor trei zile. Tot în acest weekend, gălățenii sunt invitați la Retro Parada Toamnei, o expoziție de mașini retro care va fi amenajată în fața Primăriei. Expoziția poate fi vizitată sâmbătă, 12 septembrie, și duminică, 13 septembrie, între orele 10.00 și 22.00. „La pas pe Domnească” Sâmbătă, 12 septembrie, strada Domnească și zonele din apropiere vor găzdui mai multe activități. La ora 13.30, în zona Universității, ISU, SMURD, IPJ și IJJ vor organiza un exercițiu tactic demonstrativ. Între 17.00 și 18.30, în zona Parc Eminescu, CSM Galați Rugby va organiza activități sportive cu traseu de îndemânare. În același interval, între 17.00 și 18.30, în zona Universității, CSM Galați Handbal junioare 5 va prezenta un moment demonstrativ, jocuri și ștafete. Pentru copii este pregătit și un Târg Educațional și Ateliere, programat între 17.00 și 20.00, în zona librăriei Elybris. Programul continuă duminică, 13 septembrie. Între 10.00 și 11.30, CSM Galați Rugby va organiza activități sportive cu traseu de îndemânare. De la ora 18.00, în zona Parc Eminescu, EStrada Studio va prezenta un spectacol de dans și momente artistice. Trei spectacole de teatru, sâmbătă Și iubitorii de teatru au mai multe opțiuni în acest weekend. Vineri, 11 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „A douăsprezecea noapte”. Sâmbătă, 12 septembrie, sunt programate două spectacole: 19.00 – „Bădăranii”, la Casa de Cultură a Studenților, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver”; 19.00 – „Închide ușa”, la Casa de Cultură a Sindicatelor, prezentat de Teatrul din Buzunar. Duminică, 13 septembrie, cei mici sunt așteptați la „Pinocchio”, de la ora 10.30, la Casa de Cultură a Studenților, spectacol prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver”. Meci de rugby la Stadionul Gloria Pasionații de sport pot merge duminică la Stadionul Gloria, unde, de la ora 11.00, se dispută partida de rugby dintre CSM Galați și CSM Suceava. CulturFest Galați, până pe 13 septembrie Pentru iubitorii de lectură, CulturFest Galați continuă la Universitatea „Dunărea de Jos” până pe 13 septembrie. Astfel, weekendul vine cu evenimente pentru pasionații de automobile, teatru, sport, cultură, dar și pentru familiile care vor să petreacă timp în aer liber și să participe la activități pentru copii.
10:16
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Ion Groza, a fost ales în funcția de vicepreședinte al unei comisii permanente a Parlamentului. Hotărârea a fost adoptată de Parlament în ședința din 10 septembrie 2026, cu 55 de voturi. Potrivit rezultatului votului, proiectul a fost susținut de 54 de deputați ai fracțiunii PAS și un deputat din partea partidului „Democrația Acasă”. Prin această modificare, Ion Groza preia funcția de vicepreședinte al comisiei, în locul lui Adrian Băluțel. Totodată, funcția de secretar, deținută anterior de Ion Groza, a fost preluată de deputatul PAS Roman Roșca. Schimbarea face parte dintr-o serie de modificări aprobate de Parlament în componența nominală a mai multor comisii permanente. Astfel, în alte comisii au fost operate schimbări la funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar. Printre acestea se numără numirea lui Marcel Spatari în funcția de președinte al unei comisii, a lui Adrian Băluțel în funcția de președinte al unei alte comisii, precum și modificări în conducerea comisiei din anexa nr. 9. În cadrul acesteia, Iurie Levinschi a fost desemnat vicepreședinte, Valeriu Robu – secretar, iar Victor Matraguna – membru. Parlamentul a aprobat, de asemenea, modificări în lista membrilor supleanți ai comisiilor permanente. Hotărârea a intrat în vigoare la data adoptării.
09:46
Cazul a fost documentat, în cadrul postului vamal Cahul, după ce verificărilor de specialitate a fost supus un autocar de model Setra, ce avea drept destinație Marea Britanie, având la bord pasageri și transmisiuni neînsoțite. În rezultatul controlului vamal fizic, ofițerii vamali au depistat 5600 de țigarete, tăinuite în diferite spații din habitaclul autocarului, precum și disimulate printre produse alimentare. Produsele din tutun nu au fost declarate autorității vamale, fiind ascunse intenționat cu scopul de a fi transportate ilegal peste frontiera vamală. Preliminar, s-a stabilit că produsele din tutun aparțineau șoferilor unității de transport, ambii cetățeni moldoveni, cu vârstele de 30 și 40 de ani. Prin urmare, produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă sancțiuni contravenționale.
10 septembrie 2026
14:45
Linie feroviară prelungită până la Portul de Stat Giurgiulești și modul multifuncțional pentru dezvoltarea serviciilor logistice și operațiunilor de transbordare a mărfurilor la stația Prut – sunt proiecte analizate de Calea Ferată din Moldova în cadrul planurilor de dezvoltare a infrastructurii logistice și de consolidare a conexiunii feroviare cu portul, transmite IPN. Potrivit CFM, prelungirea liniei până în zona portuară ar permite încărcarea și descărcarea mărfurilor direct în port, fără operațiuni suplimentare de transport intermediar. Astfel, întreprinderea estimează că ar putea fi reduse costurile și eficientizate fluxurile logistice. La stația Prut e luată în calcul construcția unui modul multifuncțional destinat serviciilor logistice, operațiunilor de transbordare și manipulare a mărfurilor, precum și conectării mai eficiente a infrastructurii feroviare cu cea rutieră. CFM susține că proiectele vin după o serie de lucrări realizate pentru reabilitarea infrastructurii feroviare din sudul țării. Printre acestea se numără reabilitarea sectorului Văleni, inclusiv consolidarea terasamentului și a malului râului Prut, repunerea în funcțiune a conexiunii Prut–Fălciu, care asigură legătura cu infrastructura feroviară din România, precum și reabilitarea platformelor de descărcare de la Cahul, Prut și Iargara. Potrivit întreprinderii, tronsonul feroviar spre Giurgiulești a generat în ultimele trei luni venituri de peste 20 de milioane de lei.
10:46
Inspectoratul de Poliție Cahul s-a autosesizat, la 9 septembrie 2026, după apariția pe portalul de știri ziuadeazi.md a unor imagini în care mai multe persoane sunt implicate într-o altercație fizică. Potrivit IP Cahul, polițiștii au întreprins imediat acțiunile necesare pentru stabilirea identității persoanelor implicate. În urma verificărilor, acestea au fost identificate și s-a stabilit că sunt minore. Cazul este în prezent cercetat de polițiști, urmând să fie elucidate toate circumstanțele în care s-a produs altercația. Poliția nu a oferit, deocamdată, alte detalii despre incident. Reamintim că Ziuadeazi.md a relatat despre două presupuse cazuri de violență între minore, care ar fi avut loc recent într-un sat din raionul Cahul. Vezi și: Violență între minore, într-o localitate din raionul Cahul. Aceeași fată ar fi fost victima în două incidenteVezi și: Violență între minore, într-o localitate din raionul Cahul. Aceeași fată ar fi fost victima în două incidente
10:30
Castelul Bran, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România, a fost inclus de Yahoo într-o selecție de 13 destinații misterioase din întreaga lume, recomandate pentru o călătorie în această toamnă. Castelul din județul Brașov ocupă locul 12 în clasament, fiind inclus datorită legăturii sale cu legenda lui Dracula și atmosferei asociate cu Transilvania. Selecția a fost publicată de Yahoo Creators, care recomandă turiștilor interesați de legende, povești misterioase și locuri cu o atmosferă aparte mai multe destinații din întreaga lume. Castelul lui Dracula În cazul Castelului Bran, autorii fac însă o precizare importantă în privința celebrei sale legături cu Vlad Țepeș. Deși castelul este promovat de mult timp în întreaga lume drept „castelul lui Dracula”, legătura istorică dintre Vlad Țepeș și Bran este mult mai puțin directă decât lasă să se înțeleagă legenda. Vlad al III-lea, cunoscut drept Vlad Țepeș, a domnit în Țara Românească în secolul al XV-lea și a devenit ulterior sursa de inspirație pentru personajul Dracula creat de scriitorul Bram Stoker. Potrivit articolului Yahoo, asocierea dintre domnitorul medieval și Castelul Bran a fost consolidată în special de turismul modern și de succesul poveștii lui Dracula. De asemenea, autorii precizează că Bram Stoker nu a vizitat România. Pentru turiști, combinația dintre castelul medieval, peisajele Transilvaniei și legenda vampirului continuă însă să transforme Bran într-una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din România. 13 experiențe misterioase de călătorie Realizatorii selecției spun că cele 13 locuri prezentate sunt destinații reale care vin cu povești despre spirite neliniștite, ritualuri străvechi și legende transmise din generație în generație. Unele dintre acestea sunt cu adevărat tulburătoare, în timp ce altele au o frumusețe aparte și îi îndeamnă pe vizitatori să reflecteze sau să celebreze tradițiile locale. Iată cele 13 destinații incluse în selecție: 1. Mumiile din Guanajuato, Mexic Muzeul Mumiilor din Guanajuato adăpostește trupuri conservate natural după înhumare, multe dintre acestea provenind din perioada epidemiei de holeră din 1833. Autorii subliniază și legătura locului cu tradiția mexicană Día de Muertos. 2. Bolțile subterane din Edinburgh, Scoția Sub orașul vechi se află camerele construite în interiorul South Bridge, care datează din secolul al XVIII-lea. În prezent, tururile ghidate combină istoria locului cu povești despre crime, sărăcie și fenomene paranormale. 3. Capela Oaselor din Évora, Portugalia Pereții și coloanele Capelei Oaselor sunt decorate cu rămășițele a mii de oameni. Călugării franciscani au amenajat capela în secolul al XVI-lea, atât pentru a face față lipsei de spațiu din cimitire, cât și ca simbol al caracterului trecător al vieții. 4. Isla de las Muñecas, Ciudad de México, Mexic „Insula Păpușilor” este cunoscută pentru sutele de păpuși atârnate de copaci și construcții. Potrivit legendei locale, proprietarul insulei a început să le agațe după ce o fetiță s-ar fi înecat în apropiere. 5. Leap Castle, Irlanda Castelul din comitatul Offaly datează de la începutul anilor 1500 și are o istorie marcată de conflicte între clanuri. Legendele locului sunt legate inclusiv de „Bloody Chapel” și de apariția unei entități supranaturale numite „Elemental”. 6. Catacombele San Gennaro, Napoli, Italia Catacombele datează din secolul al II-lea și adăpostesc aproximativ 3.000 de morminte identificate. Yahoo subliniază că spațiile sunt vaste, fiind săpate în tuf vulcanic, și păstrează fresce și mozaicuri creștine timpurii. 7. Cimitirul Bonaventure, Savannah, SUA Cimitirul este cunoscut pentru stejarii acoperiți de mușchi spaniol, monumentele funerare și poveștile care au circulat de-a lungul generațiilor. Autoarea selecției descrie și experiența unui tur nocturn făcut de Halloween. 8. Ossuarul Sedlec, Kutná Hora, Cehia În interiorul acestui spațiu sacru, rămășițele a mii de oameni au fost transformate în elemente decorative, inclusiv ghirlande și un celebru candelabru. Yahoo atrage atenția că locul este în continuare un spațiu de înmormântare și trebuie tratat ca atare. 9. Tur al fantomelor în French Quarter, New Orleans, SUA Tururile de noapte din cartierul istoric combină povești documentate despre crime și istorie cu legende despre fantome, voodoo și presupuse bântuiri. 10. Mérida și Hanal Pixán, Mexic Este partea mai puțin „înfricoșătoare” a selecției. Tradiția mayașă Hanal Pixán, denumită „hrana pentru suflete”, îi comemorează pe cei morți prin altare, lumânări, fotografii, flori și mâncare. 11. Ossuarul Bisericii Sf. Iacob, Brno, Cehia Sub centrul orașului Brno se află rămășițele a peste 50.000 de oameni, îngropați acolo de-a lungul secolelor. Ossuarul a fost redescoperit în 2001 și este prezentat de Yahoo drept unul dintre cele mai mari astfel de spații cunoscute din Europa. 12. Castelul Bran, România Castelul Bran este inclus datorită atmosferei sale și legăturii cu legenda lui Dracula. Articolul face însă o precizare importantă: asocierea dintre Bran și Vlad Țepeș este mult mai puțin directă decât sugerează cultura populară, iar Bram Stoker nu a vizitat România. 13. Museum of Witchcraft and Magic, Boscastle, Anglia Muzeul din Boscastle explorează tradițiile reale legate de vrăjitorie, magie populară, ritualuri, talismane și folclor. Instituția are în colecție mii de obiecte dedicate acestor teme. Prin includerea Castelului Bran în această selecție, România se regăsește alături de destinații cunoscute pentru legende, tradiții și povești misterioase din Mexic, Scoția, Portugalia, Irlanda, Italia, Statele Unite, Cehia și Anglia.
10:16
Un pod din lemn, vechi de peste un secol, traversează râul Cibin în comuna Gura Râului din județul Sibiu fără niciun picior de sprijin în albia apei. Construcția, cunoscută drept Podul Morii, are peste 12 metri și este legată de istoria morilor de pe Cibin și de perioada în care, după cum spun localnicii, „gurănilor le veneau banii pe apă”. Recent, podul a fost restaurat cu ajutorul voluntarilor „Ambulanței pentru Monumente”, iar comunitatea se gândește acum la noi modalități de a-i valorifica povestea, scrie Mediafax. Dumitru Cîmpean, profesor de istorie la școala din Gura Râului, este unul dintre oamenii care păstrează și transmite poveștile satului. El vorbește cu mândrie despre cele două monumente istorice ale comunei: Biserica Mică, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, și podul acoperit, cunoscut și sub numele de Podul Morii. Un pod fără picior de sprijin în albia Cibinului Ridicat în secolul al XIX-lea, podul atrage atenția prin soluția tehnică folosită de meșteri. Construcția are peste 12 metri lungime și a fost realizată după principiul „grinzilor cu zăbrele”, soluție care i-a permis să traverseze râul Cibin fără niciun picior de sprijin în albia acestuia. În Ardeal au mai rămas doar câteva poduri construite după acest principiu. Podul era legat direct de moara de pe malul Cibinului. O monografie din anul 1896 menționează că moara a fost cumpărată în 1858 de preotul Ioan Arsenie, pentru suma de 3.200 de florini, împreună cu „temeinicul pod acoperit, care mijlocea comunicațiunea”. În acea perioadă, apa Cibinului nu era doar parte a peisajului, ci reprezenta o importantă sursă de energie pentru activitățile economice ale comunității. Apele râului puneau în mișcare joagăre, pive pentru postav și ulei și mori pentru cereale. De aici vine și expresia potrivit căreia „gurănilor le veneau banii pe apă”. „În Gura Râului funcționau patru mori pe apă, iar morarii umblau prin sat cu carul tras de boi pentru a strânge sacii cu grăunțe și, mai apoi, pentru a aduce făina. Aveau la cornul boului un «clopot morăresc», legat cu o funie, care anunța că morarul a venit după măciniș”, spune Dumitru Cîmpean. Activitatea morilor avea să dispară însă treptat. Podul, martor al vieții comunității După cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile comuniste au decis oprirea joagărelor. Morile au mai funcționat până spre sfârșitul anilor ’70, când a fost construit barajul. Schimbarea regimului apei a dus treptat și la dispariția lumii în care morarii mergeau cu boii prin sat pentru a strânge sacii cu grăunțe. În locul carelor au rămas oamenii care își duceau puținele cereale necesare pentru gospodărie. Podul a continuat însă să facă parte din viața satului și să fie un loc de întâlnire pentru localnici. „Aici se jucau copiii, iar în posturi, când nu se făcea joc în Pavilion, se întâlneau tinerii ce luau apoi drumul spre «Calea Domnilor» sau «Măial», cum i se mai spune potecii și poieniței folosite pentru plimbare”, povestește profesorul. Podul este legat și de o altă personalitate a culturii române. Potrivit poveștilor păstrate în comunitate, pe aici ar fi trecut poetul George Coșbuc atunci când era găzduit la preotul Manta și obișnuia să urce de-a lungul Cibinului până în Vârtochele. Restaurat de voluntarii „Ambulanței pentru Monumente” Timpul și-a pus amprenta asupra construcției, însă podul a rămas în picioare. Recent, voluntarii „Ambulanței pentru Monumente” au intervenit pentru restaurarea acestuia. Reabilitarea ar putea marca începutul unei noi etape pentru monumentul istoric. Dumitru Cîmpean consideră că podul ar putea găzdui expoziții etnografice și evenimente culturale. Profesorul se gândește inclusiv la organizarea unei „Zile a Podului”, dedicată construcției și poveștilor legate de aceasta. „Lumea a auzit de el, este curioasă să-l vadă și să-i afle povestea”, spune profesorul. Astfel, podul acoperit din Gura Râului nu este doar o construcție veche care traversează Cibinul, ci și o parte din istoria și memoria comunității. De la morile care foloseau forța apei și până la întâlnirile tinerilor și poveștile despre trecerea lui George Coșbuc, podul a rămas un reper al satului. „Podul acoperit din centrul comunei Gura Râului are o nouă viață prin grija voluntarilor și are puterea să adune comunitatea laolaltă”, susține Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care a prezentat povestea podului din Gura Râului.
08:30
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță achiziționarea serviciilor de proiectare pentru lucrările de reparație capitală a infrastructurii feroviare pe segmentul Iargara–Cahul. Proiectul prevede elaborarea documentației tehnice de proiectare și deviz necesare pentru executarea lucrărilor de reparație și restabilirea parametrilor tehnici și funcționali ai căii ferate. Înaintea lucrărilor propriu-zise, urmează să fie realizată o expertiză tehnică complexă a infrastructurii existente. Aceasta va include ridicări topogeodezice și investigații geotehnice, precum și evaluarea stării mai multor componente ale infrastructurii feroviare. Printre elementele care vor fi examinate se numără terasamentul și suprastructura căii ferate, lucrările de artă, sistemele de drenaj și intersecțiile la nivel. Potrivit Căii Ferate din Moldova, proiectarea reprezintă o etapă importantă pentru reabilitarea infrastructurii feroviare din sudul țării. Lucrările urmăresc reducerea riscurilor în exploatare, creșterea siguranței și fiabilității infrastructurii, precum și crearea condițiilor pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar în regiune. Segmentul Iargara–Cahul este important pentru conectivitatea feroviară a sudului Republicii Moldova, inclusiv pentru municipiul Cahul și localitățile traversate de această infrastructură.
9 septembrie 2026
15:16
Aceasta reiese din scrisoarea înaintată consiliului local Aluatu, raionul Taraclia, de către un grup de cetățeni.  „Consider că această schimbare este necesară pentru dezvoltarea comunității și pentru păstrarea limbii române, a identității, tradițiilor și patrimoniului nostru” se spune în scrisoarea semnată de Vasile Țurcanu. Potrivit autorului, în ultimii ani localitatea a fost ignorată de autoritățile raionale din Taraclia și se confruntă cu probleme legate de aprovizionarea cu apă, insuficiența transportului public, iar școala din localitate a fost închisă.  Potrivit demersului, 157 de localnici l-ar fi semnat. Demersul a fost depus azi, 9 septembrie.  Menționăm că  în urma reformei administrativ teritoriale, satul Budăi din raionul Taraclia urmează să se amalgameze cu com. Moscovei din raionul Cahul. Potrivit legii, o astfel de inițiativă ar fi fost posibilă dacă localitățile ar avea hotar comun, iar s. Aluatul, nu are hotar comun cu nici o localitate din raionul Cahul. 
13:45
Redacția Ziuadeazi.md a fost sesizată de un urmăritor cu privire la două presupuse cazuri de violență între minore, care ar fi avut loc într-un sat din raionul Cahul, zilele recente. Potrivit informațiilor transmise redacției, în ambele situații ar fi vorba despre aceeași fată, care ar fi fost agresată verbal și fizic de alte minore. Unul dintre incidente ar fi pornit de la o acuzație potrivit căreia victima s-ar fi „băgat” în relația unei alte fete. Într-un alt caz, aceeași minoră ar fi fost agresată de un alt grup de fete. Potrivit persoanei care ne-a sesizat, cele două incidente ar fi fost filmate, iar unele dintre persoanele care apar în aceste materiale ar face parte din același grup de tineri. În imaginile video transmise redacției se observă că persoanele care asistă și filmează aceste incidente nu intervin pentru a opri agresiunile. Mai mult, potrivit imaginilor, unele dintre acestea par să încurajeze situația. Printre cei prezenți se numără atât fete, cât și băieți. Ziuadeazi.md nu poate confirma, la această etapă, toate circumstanțele relatate de urmăritor și nu formulează acuzații la adresa persoanelor implicate. Informațiile urmează să fie verificate și solicitate autorităților competente. Nicio ceartă, neînțelegere sau problemă legată de o relație nu justifică agresiunea fizică sau umilirea unei alte persoane. Faptul că persoanele implicate sunt minore nu face ca violența să fie un lucru care trebuie ignorat sau tratat ca o simplă „bătaie între copii”. Mai mult, atunci când un asemenea incident este filmat și distribuit sau păstrat ca material de spectacol pentru un grup de tineri, situația ridică și problema comportamentului celor care asistă și înregistrează. Martorii nu ar trebui să transforme violența într-un spectacol. În Republica Moldova au mai fost înregistrate astfel de cazuri de violență cu implicarea copiilor, iar autoriătile atrag atenția asupra necesității prevenirii și combaterii violenței și bullyingului, iar sistemul de protecție a copilului presupune implicarea mai multor instituții atunci când un copil este expus violenței. Precizăm pentru copiii care se confruntă cu situații de abuz sau violență există și Telefonul Copilului 116 111, serviciu gratuit și confidențial, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Ziuadeazi.md va solicita informații de la Poliție cu privire la acest caz și va reveni cu detalii după verificarea informațiilor.
12:45
Primăria municipiului Cahul anunță lansarea unei noi inițiative destinată femeilor din municipiu care își doresc să deschidă și să gestioneze servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani, organizate la domiciliu, sub forma unor creșe de tip familial. În cadrul programului, 30 de femei din Cahul vor fi selectate pentru a beneficia gratuit de instruire antreprenorială și formare profesională prin programe de microcalificare. Cele mai bune proiecte de afaceri vor fi susținute pentru lansarea propriei activități, fie în baza patentei de întreprinzător, fie ca activitate independentă (freelance). Inițiativa vine în contextul necesității dezvoltării serviciilor accesibile de îngrijire a copiilor în comunitate, în special pentru familiile cu copii de până la 3 ani. Femeile interesate, care locuiesc în municipiul Cahul, se pot înscrie în program prin completarea formularelor disponibile în limbile română și rusă: RO https://forms.gle/rMjgh2uEBfxAHB7Z6 RUна русском): https://forms.gle/ihSt6VSHsTvHWXUFA Programul este organizat de Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), în cadrul proiectului „Consolidarea păcii și a prosperității economice prin promovarea leadership-ului și incluziunii femeilor (Femei pentru pace și prosperitate)”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Elvețian.
10:46
Astăzi, 9 septembrie, este marcată Ziua lucrătorilor din organele securității statului. În acest an, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) marchează 35 de ani de la fondare. Istoria instituției începe la 9 septembrie 1991, când, printr-un decret prezidențial, a fost desființat Comitetul Securității de Stat al Republicii Moldova, iar în baza acestuia a fost creat Ministerul Securității Naționale. Ulterior, în anul 1999, instituția a fost reorganizată în actualul Serviciu de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS).  SIS este instituția specializată responsabilă de identificarea, prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa securității statului. Printre obiectivele sale se numără culegerea informațiilor relevante pentru securitatea națională, avertizarea anticipată asupra amenințărilor și realizarea evaluărilor strategice privind mediul de securitate.  Activitatea Serviciului este importantă pentru protejarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar și pentru apărarea instituțiilor democratice și a cetățenilor. SIS desfășoară, de asemenea, activități contrainformative și contribuie la prevenirea amenințărilor din spațiul informațional și cibernetic.  Cu prilejul aniversării, Poliția Republicii Moldova a transmis un mesaj de felicitare angajaților Serviciului de Informații și Securitate: „Poliția Republicii Moldova adresează felicitări tuturor angajaților Serviciului de Informații și Securitate, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la fondare. De-a lungul celor trei decenii și jumătate, profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea oamenilor din sistem au contribuit la protejarea securității naționale și a cetățenilor Republicii Moldova. La mulți ani și multă perseverență în îndeplinirea misiunilor!” Ziua lucrătorilor din organele securității statului este marcată anual la 9 septembrie, data fiind legată de începuturile constituirii structurilor moderne de securitate ale Republicii Moldova. 
8 septembrie 2026
14:45
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, pachetul de politică fiscală și vamală pentru anul 2027, care are drept obiectiv simplificarea și eficientizarea legislației în domeniu. Documentul prevede modificări la Codul fiscal, Codul vamal și alte acte normative conexe și a fost elaborat în urma consultărilor cu mediul de afaceri, autoritățile publice și contribuabilii. Noile măsuri urmăresc crearea unui sistem fiscal mai echitabil, simplu și predictibil, încurajarea investițiilor și a reinvestirii profitului și alinierea treptată a legislației naționale la normele Uniunii Europene. „Felul în care un stat își stabilește accentele în politica fiscală determină modul în care va funcționa economia. Viziunea noastră este următoarea: taxăm mai puțin munca, taxăm mai puțin investițiile, dar compensăm printr-o taxare mai mare a viciilor. Avem nevoie de o politică fiscală echilibrată  pentru a ne putea plăti facturile, pentru a putea livra pe legea salarizării și pentru a acoperi datoriile pe care le avem față de agricultori. Încurajez în continuare societatea civilă și mediul de afaceri să se implice. Dacă mai sunt scăpări sau lucruri care trebuie corectate, avem posibilitatea să o facem între lecturile din Parlament”, a menționat Premierul Vasile Tofan.   Ministra Finanțelor Victoria Belous a precizat că politica fiscală este propusă, în mare parte, să intre în vigoare pentru anul 2027, cu excepția TVA-ului la colete, pentru care propunerea este să intre în vigoare la 1 octombrie anul acesta. În ceea ce privește impozitul pe venit al persoanelor fizice, se propune majorarea scutirii personale: scutirea personală va crește de la 29 700 la 40 020 de lei anual, iar scutirea personală majoră – de la 34 620 la 40 020 de lei. Totodată, vor fi flexibilizate condițiile de confirmare a „locuinței de bază”, fiind acordat contribuabilului dreptul de a beneficia de facilitate la înstrăinarea locuinței de bază, chiar dacă nu s-a stabilit corect la domiciliu, dar a locuit în imobil și acesta a constituit singura locuință. De asemenea, o datorie restantă la impozitul pe venit de până la 100 de lei nu va mai bloca dreptul de desemnare procentuală de 2%. În ce privește revizuirea cotelor aplicabile veniturilor investiționale, se introduc următoarele modificări. Cota pentru creșterea de capital va rămâne de 12%, însă va fi aplicată integral, fără reducerea de 50% din suma excedentară. Cota pentru dividende va crește de la 6% la 8% pentru profiturile generate doar începând cu anul 2027, iar donațiile bănești efectuate de agenții economici în folosul persoanelor fizice vor fi impozitate cu 12%, față de 6% în prezent. Pachetul prevede și instituirea unei taxe de viciu de 6% pentru participarea la jocurile de noroc și loterii, aplicată mijloacelor depuse pentru alimentarea conturilor de joc, respectiv prețului biletelor de loterie. Măsura are drept scop inclusiv compensarea costurilor sociale generate de industria jocurilor de noroc pentru sistemele publice de sănătate și asistență socială. În cazul impozitului pe venit al persoanelor juridice și al persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, cota de 0% pentru profitul nedistribuit va fi prelungită până în anul 2029, iar pragul de eligibilitate va crește de la 100 de milioane de lei la 200 de milioane de lei. Cota de impozit pentru gospodăriile țărănești va fi uniformizată în mod echitabil cu întreprinderile individuale și persoanele fizice salariate aflate în situație comparabilă, devenind  12% față de 7% cum este în prezent.  De asemenea, pragul veniturilor din consultanță pentru afaceri și management, peste care nu mai poate fi aplicat regimul special de impozitare cu 4% din rulaj, va fi redus de la 60% la 25%. Va fi eliminată scutirea de la plata impozitului pe venit pentru asociațiile de economii și împrumut, organizațiile sindicale și patronale și instituțiile private de învățământ, care vor aplica cota standard de 12%. Pentru anul 2027 va fi instituită, cu caracter temporar, o cotă de 18% pentru veniturile din activități financiare și de asigurări. În materie de TVA, se propun următoarele modificări: extinderea cotei reduse de 8% la carne de pasăre și ouă și menținerea cotei de 8% pentru pâine, lapte, legume și fructe proaspete, crescute în Moldova, produse de strictă necesitate pentru populație. Va fi introdusă cota redusă de 12% pentru unele produse din zootehnie, fitotehnie și horticultură, precum și pentru unele fructe proaspete. Pentru consumul casnic de gaze naturale va fi aplicată, din 1 aprilie 2027, cota redusă de 8% pentru un volum de până la 150 m³ lunar per punct de consum, iar consumul care depășește acest plafon va fi taxat la cota standard. De asemenea, va fi menținută scutirea de TVA cu drept de deducere pentru energia electrică pentru primii 100 kWh per loc de consum. Măsurile se propun să intre în vigoare începând cu 1 aprilie, adică după finalizarea sezonului de încălzire. Cota TVA pentru sectorul HoReCa va crește de la 8% la 12%, menținându-se astfel un regim preferențial față de cota standard. Totodată, pentru mărfurile importate prin vânzări la distanță, cu o valoare de până la 150 de euro per colet, va fi introdus un regim special de TVA și o taxă de gestionare de 12 lei per colet, o măsură care elimină avantajul concurențial nejustificat al comerțului electronic transfrontalier față de comercianții locali. În ceea ce privește accizele, se propune o traiectorie clară de ajustări pentru următorii 3 ani. Astfel, se propune majorarea accizei pentru produsele din tutun cu 20% în 2027 și cu 15% în fiecare dintre anii urmărori - 2028 și 2029. Se introduce acciza pentru lichidele fără nicotină. Vor fi introduse accize pentru unele băuturi nealcoolice cu zahăr sau îndulcitori, băuturile energizante și articolele pirotehnice de divertisment. De asemenea, va fi introdusă pentru prima dată o acciză pentru autoturismele exclusiv electrice, calculată în funcție de masa vehiculului, cu menținerea regimului și facilității de 25% mai mică pentru automobilele electrice și hibrid plug-in pentru următorul an. Alte modificări vizează administrarea fiscală, prin digitalizarea și eficientizarea proceselor, clasificarea încălcărilor în funcție de gravitate și aplicarea unor amenzi proporționale. Restanțele de până la 20 de lei per clasificație economică vor fi anulate automat. Totodată, va fi simplificat impozitul pe avere, prin stabilirea unui prag de 4 milioane de lei pentru valoarea estimată a bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv a caselor de vacanță. Cota de 0,8% va fi aplicată doar asupra valorii care depășește acest plafon. În ceea ce privește taxele locale, modificările urmăresc consolidarea predictibilității, transparenței decizionale și proporționalității în stabilirea cotelor de către autoritățile publice locale. Pentru taxele rutiere, termenul de achitare a taxei anuale va fi corelat cu data inspecției tehnice periodice a vehiculului. În domeniul vamal, sunt prevăzute măsuri pentru protejarea operatorilor de bună-credință, inclusiv atunci când neconformarea este cauzată de funcționarea sistemelor informaționale ale Serviciului Vamal. Impactul bugetar pozitiv direct al măsurilor este estimat la circa 5,1 miliarde de lei, dintre care 820 de milioane de lei din impozitul pe venit, 1,6 miliarde de lei din TVA și 2,7 miliarde de lei din accize. Totodată, pachetul menține și extinde măsurile de susținere a reinvestirii profitului și păstrează facilitățile care vizează consumul esențial al populației. Prin politica fiscală și vamală pentru anul 2027 se urmărește consolidarea unui sistem fiscal și vamal mai echitabil, simplu și predictibil, care să susțină investițiile, dezvoltarea economică și competitivitatea și să asigure resursele necesare pentru finanțarea serviciilor publice.
14:45
Carburanții continuă să se scumpească și miercuri, iar prețul motorinei trece de pragul de 33 de lei pentru un litru. Prețul motorinei standard va crește cu 29 de bani pe litru și va ajunge la 33,23 de lei, transmite IPN. Totodată, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că un litru de benzină cu cifra octanică 95 se va comercializa la pompă cu cel mult 32,33 de lei, cu 23 de bani mai mult. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, stocurile de carburanți din țară sunt de 10 zile pentru motorină și 18 zile pentru benzină. În același timp, pe piețele internaționale, cotațiile petrolului au înregistrat creșteri. Petrolul Brent a ajuns aproape de pragul de 100 de dolari și se tranzacționează cu 99,01 dolari pe baril, în creștere cu 2,07%, iar petrolul american WTI – cu 94,36 dolari pe baril, un preț cu 3,15% mai mult.
14:30
Cahul va găzdui, pe 26 septembrie, Ziua Roadelor – o sărbătoare dedicată tradițiilor, roadelor toamnei și producătorilor locali. Evenimentul va avea loc în Piața Horelor, de pe bd. Victoriei, municipiul Cahul, începând cu ora 10:00. Ziua Roadelor își propune să aducă în prim-plan munca producătorilor locali, recolta acestui an și tradițiile specifice toamnei, oferind comunității ocazia de a se întâlni și de a descoperi produsele și bogățiile regiunii. Sărbătoarea va reuni producători locali și locuitori ai municipiului Cahul, într-un eveniment dedicat roadelor, tradițiilor și oamenilor care contribuie, prin munca lor, la dezvoltarea comunității.
12:00
Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 3500 de euro în schimbul facilitării obținerii unui permis de conducere. Potrivit anchetei, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul Secției Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto (SÎTCCA) Cahul a Agenției Servicii Publice. În schimbul banilor, acesta ar fi promis că poate asigura promovarea probelor teoretice și practice ale examenului auto, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere. Sub controlul ofițerilor CNA, a fost transmisă o parte din banii pretinși. Datele preliminare arată că suspectul ar fi acționat în complicitate cu alte persoane, a căror identitate urmează a fi stabilită. Astăzi, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului, în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru dosar. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor celor implicați. În prezent, bărbatul este reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de către instanța de judecată.
10:16
Acțiuni inovatoare pentru dezvoltarea administrației publice și creșterea cooperării transfrontaliere – NOVA-CROSS...
10:16
Pentru prima dată în istoria Asociației Amatorilor de Tenis de Masă Cahul, două echipe din municipiu s-au calificat la Turneul Final Top Team GEWO, care va avea loc în perioada 19–20 septembrie 2026, la Ploiești, România. Performanța vine după rezultatele obținute de sportivii cahuleni la competiția desfășurată la Vaslui, în perioada 20–21 iunie 2026, unde echipele au ocupat locurile I și II, obținând astfel calificarea în turneul final. La competiția de la Ploiești vor participa echipe din două categorii: „Avansați”, unde vor concura 16 echipe, și „Open”, cu participarea a 32 de echipe. În categoria „Avansați”, Cahulul va fi reprezentat de echipa „Moldova – ATM Cahul”, formată din: Vitalie Caraman – căpitanul echipei; Andrei Ceavdar; Vitalie Varachin. În categoria „Open”, va participa echipa „Moldova – Sud”, din care fac parte: Stanislav Calasnicov – căpitanul echipei; Mihail Anhelov; Matvei Calasnicov. În prezent, sportivii se află în ultima etapă de pregătire pentru competiția din România. Calificarea a două echipe la Turneul Final Top Team GEWO reprezintă o premieră pentru Asociația Amatorilor de Tenis de Masă Cahul și o nouă performanță pentru sportul cahulean.
09:46
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Metodologia de evaluare a rezultatelor învățării în clasele primare. Documentul prevede acordarea notelor la anumite discipline în clasa a IV-a, reglementează numărul evaluărilor pe durata săptămânii și pe durata semestrului, introduce calificativul „Excelent”, precum și exclude evaluările sumative la disciplinele Educația fizică, Educația plastică, Educația tehnologică, Dezvoltarea personală, Educația moral-spirituală și la disciplinele opționale. Noile reguli pun accent pe progresul fiecărui copil și oferirea de sprijin atunci când elevul întâmpină dificultăți. Potrivit Metodologiei, un elev nu va susține mai mult de două evaluări formative în etape și/sau sumative într-o săptămână. Evaluările formative au loc pe parcursul învățării și îl ajută pe învățător să urmărească progresul copilului, să identifice dificultățile și să-i ofere sprijin la timp. Evaluările sumative se realizează la finalul unei unități sau al unui parcurs de învățare și arată în ce măsură elevul a dobândit competențele urmărite. Totodată, numărul total al evaluărilor a scăzut cu peste 100 față de numărul de evaluări proiectat anterior pentru clasele primare. Calendarul acestor evaluări va fi coordonat de învățătorul-diriginte împreună cu celelalte cadre didactice care predau la clasă, iar respectarea limitei va fi monitorizată de administrația instituției. „Evaluarea trebuie să-l ajute pe copil să înțeleagă ce a reușit, unde mai are nevoie de sprijin și care este următorul pas în învățare. Prin noile reguli le oferim învățătorilor un cadru clar pentru a urmări progresul fiecărui elev”, susține Valentina Olaru, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării. Una dintre principalele schimbări este introducerea notelor de la 5 la 10 în clasa a IV-a. Acestea vor fi acordate la Limba și literatura română/rusă, Limba și literatura română pentru minorități naționale, Limba și literatura ucraineană, bulgară sau găgăuză, Limba străină și Matematică. Măsura urmărește să-i familiarizeze treptat pe elevi cu sistemul de evaluare aplicat în gimnaziu. La Științe, Istoria românilor și universală și la celelalte discipline vor fi acordate în continuare calificative. În clasele I-III, rezultatele elevilor vor fi apreciate prin calificative. Alături de „Foarte bine”, „Bine” și „Suficient”, va fi introdus calificativul „Excelent”, corespunzător nivelului avansat de performanță. Metodologia exclude evaluările semestriale și anuale organizate ca probe distincte la toate disciplinele. Aceasta nu înseamnă că dispar mediile: mediile semestriale și anuale vor fi calculate în continuare, în baza rezultatelor obținute de elev pe parcursul semestrului. Nu vor mai fi organizate evaluări sumative la Educația fizică, Educația tehnologică, Educația plastică și Educația muzicală. La aceste discipline, progresul copiilor va fi urmărit prin evaluări formative. O altă prevedere importantă se referă la elevii care întâmpină dificultăți. Dacă un copil nu atinge pragul minim necesar pentru calificativul „Suficient” sau nota 5, rezultatul sub acest prag nu va fi înscris în catalog. În rubrica „Observații” va fi consemnată litera „R” - Recuperare, iar cadrul didactic va organiza activități de sprijin adaptate nevoilor și ritmului de învățare al copilului. „Recuperarea nu este o sancțiune și nici o simplă reevaluare. Este un proces prin care copilul primește explicații suplimentare, timp și sprijin pentru a depăși dificultățile constatate. Un rezultat slab nu trebuie să devină o etichetă, ci un semnal că școala trebuie să intervină și să-l ajute pe elev să progreseze”, a menționat Valentina Olaru. Metodologia promovează și o nouă abordare a corectării lucrărilor. Elevii vor fi încurajați să-și identifice și să-și corecteze greșelile, iar observațiile învățătorului vor trebui să fie clare, constructive și orientate spre îmbunătățire. Corectarea se va face cu discreție, fără expunerea greșelilor în fața clasei și fără practici care pot provoca anxietate sau demotivare. Criteriile de evaluare vor fi explicate copiilor într-un limbaj adaptat vârstei, sub forma unor „pași spre succes”. Astfel, elevii vor ști ce au de realizat și după ce repere le va fi apreciată activitatea.  Documentul a fost elaborat în baza modificărilor la Codul educației care au intrat în vigoare în 2025 și au fost pilotate anterior în instituții de învățământ. Ministerul Educației și Cercetării va organiza sesiuni de informare cu specialiștii responsabili de învățământul primar din cadrul Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului în vederea aplicării noilor prevederi. Instituțiile de învățământ sunt îndemnate să organizeze ședințe ale comisiei metodice a învățătorilor, precum și de informare a părinților cu privire la noile reguli de evaluare. Metodologia integrală poate fi consultată pe pagina web oficială a Ministerului Educației și Cercetării https://mec.gov.md/ro/content/invatamint-general.
09:30
Odată cu începerea sezonului de preparare a vinului în gospodării, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează populația asupra riscului de intoxicație cu dioxid de carbon în beciuri, crame și alte spații închise în care are loc fermentarea mustului. În timpul fermentării mustului și vinului se degajă dioxid de carbon (CO₂), un gaz incolor și fără miros. În spațiile slab ventilate, acesta se poate acumula în concentrații periculoase, iar expunerea poate provoca pierderea cunoștinței, asfixiere și, în cazurile grave, deces. Recomandările IGSU pentru prevenirea intoxicațiilor Salvatorii îndeamnă oamenii să nu intre în încăperile în care fermentează vinul înainte ca acestea să fie bine aerisite. Totodată, recipientele cu must aflat în proces de fermentare nu ar trebui amplasate în spații închise și lipsite de ventilație. IGSU recomandă ca, înainte de intrarea într-un beci sau într-o cramă în care are loc fermentarea, o altă persoană să fie informată. În cazul în care într-o astfel de încăpere se află deja o persoană inconștientă, salvatorii avertizează că este extrem de periculos ca alte persoane să intre fără echipament de protecție, deoarece pot deveni, la rândul lor, victime. Care sunt simptomele intoxicației cu CO₂ În cazul unei expuneri reduse pot apărea dureri de cap și amețeli. La concentrații mai mari, simptomele pot include dureri de cap persistente, somnolență, vărsături, accelerarea pulsului și încetinirea reflexelor și a capacității de judecată. Expunerea severă poate provoca convulsii, pierderea cunoștinței, comă și chiar deces. Ce trebuie făcut în caz de intoxicație Potrivit recomandărilor IGSU, încăperea trebuie ventilată cât mai rapid prin deschiderea ușilor, ferestrelor și utilizarea sistemelor de ventilare. Persoana afectată trebuie scoasă din zona de risc doar dacă acest lucru poate fi făcut fără ca salvatorul să se expună la rândul său pericolului, iar serviciul de urgență 112 trebuie apelat imediat. Victimei trebuie să-i fie asigurat cât mai rapid accesul la aer proaspăt până la sosirea echipajelor specializate. „Un moment de neatenție poate costa o viață! Protejați-vă familia. Preveniți intoxicațiile. Siguranța începe cu fiecare dintre noi!”, este mesajul transmis de IGSU.
09:30
Poliția anunță că, în contextul în care fenomenul violenței în familie este tot mai prezent în spațiul public, va comunica zilnic date despre cazurile sesizate și măsurile întreprinse pentru protejarea victimelor. În ultimele 24 de ore, oamenii legii au înregistrat 54 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și au emis 22 de ordine de restricție de urgență. În perioada 31 august – 7 septembrie, polițiștii au intervenit în cazul a 254 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie. Totodată, au fost întocmite 29 de procese-verbale contravenționale, iar instanțele de judecată au emis 24 de ordonanțe de protecție. În aceeași perioadă, au fost înregistrate șase cazuri de încălcare a ordonanțelor de protecție, iar polițiștii au emis 109 ordine de restricție de urgență. Pentru încălcarea acestora au fost întocmite alte 22 de procese-verbale contravenționale. De la începutul anului și până în prezent, Poliția a înregistrat 13.747 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și conflicte familiale. Potrivit datelor prezentate de Poliție, la evidența instituției se află în prezent 7.249 de agresori familiali. În primele opt luni ale anului au fost pornite 597 de cauze penale și întocmite 1.293 de procese-verbale contravenționale. De asemenea, polițiștii au emis 4.766 de ordine de restricție de urgență, iar pentru încălcarea acestora au fost întocmite 787 de procese-verbale contravenționale. Instanțele de judecată au emis, în aceeași perioadă, 817 ordonanțe de protecție, dintre care 692 sunt monitorizate electronic. În urma încălcării prevederilor ordonanțelor de protecție au fost pornite 400 de cauze penale. Poliția reamintește că victimele violenței în familie pot solicita ajutor specializat. Centrul de Justiție Familială al Poliției oferă asistență juridică, consiliere psihologică, suport social și alte servicii specializate. În caz de pericol imediat, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau linia telefonică 0800 88008.
7 septembrie 2026
14:30
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au depistat două permise de conducere cu semne rezonabile de falsificare, în punctele de trecere a frontierei Giurgiulești–Reni și Cahul. Primul caz a fost înregistrat în PTF Giurgiulești–Reni. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere ucrainean, prezentat la control de un cetățean al Ucrainei, aflat la volanul unui camion. Cel de-al doilea caz a fost documentat în PTF Cahul. În portmoneul unui cetățean al Republicii Moldova, care intenționa să ajungă în Franța, a fost depistat un permis de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile Federației Ruse. În ambele situații, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizării, pentru stabilirea autenticității acestora și elucidarea tuturor circumstanțelor. Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să utilizeze și să prezinte la control doar documente autentice și valabile, eliberate de autoritățile competente.
14:00
Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026. În momentul schimbării, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel încât ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, noaptea de 24 spre 25 octombrie va fi mai lungă cu o oră, iar dimineața va începe mai devreme. După revenirea la ora standard, se va întuneca însă mai devreme seara. Schimbarea are loc în ultima duminică din luna octombrie, conform calendarului aplicat în Republica Moldova și în statele membre ale Uniunii Europene. Guvernul de la Chișinău a confirmat în acest an că țara va continua să aplice schimbarea sezonieră a orei. În prezent, Republica Moldova se află la ora de vară, corespunzătoare fusului UTC+3. După schimbarea din octombrie, țara va reveni la ora standard, UTC+2. Telefoanele vor schimba automat ora Cele mai multe telefoane, calculatoare și alte dispozitive conectate la internet își vor actualiza automat ora, dacă funcția de setare automată este activată. Pentru ceasurile mecanice, ceasurile din mașină sau alte dispozitive fără actualizare automată, ora va trebui modificată manual. Deocamdată, schimbarea sezonieră a orei rămâne în vigoare, astfel că în 2026 Republica Moldova va trece din nou la ora standard în ultima duminică din octombrie.
13:45
Arhiepiscopia Dunării de Jos desfășoară, în această perioadă, o amplă acțiune social-filantropică dedicată sprijinirii copiilor cu posibilități materiale reduse, scrie monitoruldegalați.ro Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, prin programul eparhial „Hristos în școală”, 3.300 de elevi din județele Galați și Brăila primesc ajutoare la începutul anului școlar 2026-2027. Valoarea totală a proiectului se ridică la 330.000 de lei, fondurile fiind asigurate de Centrul eparhial (60%), cele 8 protoierii (10%) și parohii (30%). În cadrul acestei inițiative tradiționale, au fost achiziționate 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare esențiale: caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci și rigle. Vineri, 28 august 2026, preoții din cadrul Protoieriei Galați au preluat de la sediul instituției și au livrat în parohii un număr de 536 de ghiozdane, destinate copiilor din comunitățile lor. O mobilizare importantă a avut loc și în nordul județului, unde Protoieria Tecuci oferă sprijin pentru 466 de copii proveniți din medii defavorizate, orfani, din familii monoparentale sau cu părinți plecați la muncă în străinătate. Acțiunea din zona Tecuciului se desfășoară în 55 de comunități parohiale. Pe lângă ghiozdane și rechizite (inclusiv blocuri de desen și acuarele) oferite în cadrul sfintelor slujbe, parohiile tecucene acordă burse elevilor merituoși pentru prevenirea abandonului școlar și organizează activități educaționale de combatere a adicțiilor. Ajutorul anual oferit de Biserică reprezintă o susținere reală pentru familiile numeroase sau aflate în dificultate financiară, asigurându-le celor mici resursele logistice necesare pentru un debut școlar normal și echitabil.
13:45
Numărul turiștilor care s-au cazat în România a crescut în luna iulie 2026 cu 6,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la aproximativ 1,9 milioane de sosiri, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Digi24. Și numărul înnoptărilor a înregistrat o creștere, până la 4,7 milioane, cu 6,1% mai mult decât în iulie 2025. Cei mai mulți turiști străini au provenit din Europa, Asia și America de Nord. În schimb, dacă este analizată perioada 1 ianuarie–31 iulie 2026, turismul românesc a înregistrat o ușoară scădere. În structurile de primire turistică au fost înregistrate 7,48 milioane de sosiri, cu 1,6% mai puține decât în primele șapte luni ale anului 2025. Turiștii români au reprezentat 79,9% din totalul sosirilor, iar cei străini – 20,1%. În ceea ce privește înnoptările, acestea au ajuns la 15,54 milioane, în scădere cu 3,1% față de aceeași perioadă din 2025. Durata medie a șederii a fost de 2,1 zile, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Bucureștiul, Constanța și Brașovul, cele mai căutate destinații În funcție de numărul de sosiri, cele mai căutate destinații turistice în primele șapte luni ale anului au fost Municipiul București, Constanța și Brașov. Capitala a înregistrat aproximativ 1,09 milioane de sosiri, Constanța – 1,028 milioane, iar Brașovul – 724.000. La capitolul înnoptări, Constanța s-a clasat pe primul loc, cu 3,1 milioane, urmată de București, cu 2,24 milioane, și Brașov, cu 1,37 milioane. Totodată, gradul de ocupare a locurilor de cazare a fost mai mic decât în anul precedent. În perioada ianuarie–iulie 2026, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 26%, cu 2,3 puncte procentuale sub nivelul din aceeași perioadă a anului 2025. Germania, Italia și SUA, principalele piețe pentru turiștii străini Cei mai mulți turiști străini cazați în România în primele șapte luni ale anului au provenit din Germania, Italia și Statele Unite ale Americii. Potrivit INS, România a primit 145.800 de turiști germani, 123.400 de turiști italieni și 101.300 de turiști americani în perioada analizată.
13:16
 În perioada 5-6 septembrie, Șoseaua Kiseleff din București a devenit din nou un punct de întâlnire pentru iubitorii vinului, găzduind cea de-a șasea ediție a Festivalului Vinului Moldovenesc. Evenimentul a reunit peste 40 de crame din Republica Moldova, care au prezentat publicului o selecție variată de vinuri, spumante și Divinuri. Pe parcursul celor două zile, participanții au avut posibilitatea să descopere mai multe despre cultura vinului prin degustări ghidate și informații despre soiuri, asocieri gastronomice și particularitățile vinurilor moldovenești. Zilnic, au fost organizate câte patru masterclassuri de degustare și wine pairing, precum și sesiuni în cadrul Școlii Vinului, susținute de somelieri cu experiență. Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a remarcat interesul publicului din România pentru vinurile moldovenești și prezența tot mai vizibilă a acestora pe piețele externe. „Mă bucur să văd produsele noastre apreciate peste hotare. România rămâne principala piață de export pentru vinurile de peste Prut, cu livrări în valoare de aproximativ 45 de milioane de dolari în 2025, potrivit datelor Oficiului Național al Viei și Vinului. Circa 70 de crame moldovenești sunt prezente pe piața din România. Îmi doresc ca această întâlnire cu vinul moldovenesc să nu se încheie odată cu festivalul. Vinurile descoperite aici să fie căutate mai departe, să ajungă pe mesele oamenilor și să ducă, peste hotare, gustul și numele Republicii Moldova.” Programul festivalului a fost completat de concerte live de jazz contemporan, susținute de trupele Amphitrio și A-C Leonte, precum și de activități dedicate copiilor și familiilor, inclusiv experiențe interactive și senzoriale. Publicul a avut la dispoziție zone de relaxare, food court, alături de alte activități desfășurate pe parcursul celor două zile. Ediția precedentă a Festivalului Vinului Moldovenesc a atras peste 44.000 de vizitatori, fiind consumate peste 11.000 de sticle de vin și degustate peste 25.000 de pahare de vin.
13:16
Vehiculele agricole și forestiere vor fi supuse omologării. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de Parlament. Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și transpune în legislația națională standarde europene. Documentul stabilește că aceste tipuri de vehicule trebuie proiectate, construite și asamblate astfel încât să se minimizeze riscul de rănire a ocupanților vehiculului și a altor participanți la procesul tehnologic. Potrivit documentului, tractoarele, remorcile, mașinile interschimbabile tractate și componentele acestora pot fi puse pe piață, înmatriculate sau date în exploatare numai dacă sunt omologate și însoțite de un certificat de conformitate. Documentul va confirma că acestea asigură un nivel corespunzător de siguranță în funcționare, de protecție a mediului și de siguranță la locul de muncă și nu pun în pericol sănătatea și siguranța persoanelor. Autoritatea de omologare, precum și cea de supraveghere a pieței vor fi desemnate sau instituite de Guvern. În cazul vehiculelor importate, care dețin deja omologare în baza regulamentelor CEE-ONU la care țara noastră este parte, autoritatea de omologare nu va repeta procedura. Omologarea în țara noastră va fi necesară doar pentru produsele fabricate în țara noastră sau importate din state care nu aplică reglementări internaționale. Implementarea proiectului presupune costuri estimate la aproximativ 3,46 milioane lei, destinate instituirii autorității de omologare și de supraveghere a pieței, desemnării și dotării serviciului tehnic, precum și acreditării acestuia. Resursele financiare vor fi acoperite din bugetul de stat și din asistența tehnică externă disponibilă. Datele statistice arată că 47% dintre tractoarele și utilajele agricole importate în țara noastră sunt din China, 29% - din Japonia, iar 13% - din state membre ale Uniunii Europene. Proiectul de lege privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehicule agricole și forestiere va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură. După adoptare, proiectul de lege privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehicule agricole și forestiere va intra în vigoare în termen de 48 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
11:16
O nouă ediție a BORDER MARATHON va avea loc pe 26 septembrie 2026, iar în acest an competiția ajunge în sudul Republicii Moldova, pe segmentul de frontieră gestionat de Direcția regională Sud, Cahul. Evenimentul este organizat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) și al partenerilor săi, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Participanții vor avea la dispoziție trei probe, adaptate diferitelor niveluri de pregătire: Cross – 11 km; Semimaraton – 21 km; Maraton – 42 km. Traseul va traversa zona Prutului de Jos și va pune în valoare peisajele naturale ale sudului țării. Organizatorii descriu competiția drept una care îmbină sportul, spiritul de echipă și cooperarea transfrontalieră. La linia de start sunt așteptați reprezentanți ai Poliției de Frontieră din România, parteneri internaționali, precum și alergători amatori și de performanță. Pe lângă competiția sportivă, participanții vor avea posibilitatea să descopere mai îndeaproape activitatea Poliției de Frontieră, inclusiv misiunile desfășurate, tehnica specială și echipamentele utilizate pentru supravegherea frontierei. Potrivit organizatorilor, BORDER MARATHON 2026 își propune să fie mai mult decât o competiție sportivă, oferind participanților o experiență în natură și o ocazie de a descoperi sudul Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc la 26 septembrie 2026, în zona Cahul.
10:46
Ministerul Educației și Cercetării pune în aplicare noile prevederi ale Codului educației referitoare la ocuparea funcțiilor de director adjunct în instituțiile publice de învățământ general.  Noile reglementări urmăresc să asigure un proces de selecție transparent și competitiv, bazat pe competențele profesionale ale candidaților. La momentul promovării modificărilor legislative, peste 65% dintre directorii adjuncți din instituțiile publice de învățământ general ocupau funcția fără să fi fost selectați prin concurs. Aproape 39% erau angajați pe perioadă nedeterminată, iar 27% exercitau funcția în regim de interimat. În conformitate cu prevederile Legii nr. 21/2026 pentru modificarea Codului educației, contractele individuale de muncă ale directorilor adjuncți vizați de noile reglementări vor înceta de drept la 7 septembrie 2026 - ultima lor zi de muncă. Prevederile se aplică directorilor adjuncți de la numirea cărora în funcție au trecut mai mult de cinci ani, inclusiv perioada de interimat, precum și celor numiți pe perioadă nedeterminată. Încetarea raporturilor de muncă va fi constatată prin ordinul directorului instituției. Persoanele vizate vor fi informate despre această decizie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare. Pentru ca activitatea instituțiilor să se desfășoare fără întreruperi la începutul anului de studii, directorii școlilor vor desemna directori adjuncți interimari, concomitent cu emiterea ordinelor de încetare a raporturilor de muncă. Aceștia vor exercita atribuțiile funcției pentru o perioadă de cel mult șase luni, până la ocuparea posturilor prin concurs. MEC recomandă ca, de regulă, în funcția de director adjunct interimar să fie desemnată aceeași persoană al cărei contract a încetat. Dacă situația instituției impune o altă soluție, directorul va trebui să își argumenteze decizia. În următoarele șase luni, instituțiile publice de învățământ general vor organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante de director adjunct, în baza regulamentului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. „Prin aceste modificări, instituim reguli clare și egale pentru ocuparea funcțiilor de director adjunct. Ne dorim ca fiecare profesionist din educație care are pregătirea, experiența și viziunea necesare să poată participa la o competiție deschisă și corectă. În același timp, am prevăzut o perioadă de tranziție care va permite instituțiilor să își continue activitatea fără perturbări”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat la MEC. Pentru aplicarea unitară a noilor prevederi, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o circulară organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și conducătorilor instituțiilor publice de învățământ general. Organele locale de specialitate vor acorda instituțiilor sprijinul metodologic necesar, vor monitoriza aplicarea măsurilor și vor informa Ministerul despre eventualele dificultăți sau situații litigioase. Legea nr. 21/2026 pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 a fost adoptată la 26 februarie 2026 și publicată în Monitorul Oficial la 6 martie 2026.
10:30
Sportivii din Cahul, au obținut rezultate remarcabile la Turneul Internațional de Lupte Libere desfășurat la Atena, Grecia, reușind să cucerească patru medalii. Matcas Laurențiu — Locul I Fana Matei — Locul I Islamuratov Gheorghe — Locul II Velcev Alexandr — Locul II Competiția a reunit sportivi din nouă țări: Republica Moldova, Grecia, Kazahstan, Armenia, Georgia, Israel, SUA, Bulgaria și Germania. Performanțele obținute la Atena marchează un început promițător al anului competițional pentru sportivii noștri, fiecare medalie fiind rezultatul muncii, disciplinei și pregătirii intense de la antrenamente.
08:30
Un bărbat a fost plasat în arest pentru 30 de zile, după ce ar fi continuat să-și urmărească soția, să se prezinte la domiciliul acesteia și să o amenințe, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior. Cazul de violență în familie a ajuns în atenția Poliției după ce femeia s-a adresat, la 2 septembrie, Centrului de Justiție Familială al Poliției. Potrivit oamenilor legii, femeia a relatat că soțul manifesta în mod repetat un comportament agresiv, o intimida și o amenința cu moartea. Aceasta a menționat că violența psihologică și fizică nu ar fi fost un incident izolat. În cadrul sesizării depuse la Centrul de Justiție Familială, victima a prezentat și o înregistrare audio în care bărbatul ar fi amenințat-o cu aplicarea violenței fizice și cu moartea. Polițiștii au intervenit, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. În prezent, acesta se află în Penitenciarul nr. 13. Autoritățile precizează că, în urma evaluării riscului și a circumstanțelor stabilite, au fost întreprinse măsuri pentru protejarea femeii și a copiilor minori. Victima beneficiază de intervenție multidisciplinară și suport din partea specialiștilor. Ea a primit inclusiv asistență juridică garantată de stat pentru demersurile privind emiterea ordonanței de protecție, precum și pentru soluționarea unor aspecte legate de divorț, stabilirea domiciliului copiilor și pensia de întreținere. Poliția subliniază că victimele violenței în familie nu sunt singure și pot solicita ajutor. Centrul de Justiție Familială al Poliției oferă servicii integrate, inclusiv asistență juridică, consiliere psihologică, suport social și sprijin specializat. Persoanele aflate într-o situație de pericol sunt îndemnate să apeleze 112. Pentru sprijin și îndrumare, victimele se pot adresa și Centrului de Justiție Familială al Poliției.
6 septembrie 2026
11:00
Un bărbat de 63 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs astăzi, în jurul orei 14:00, pe traseul M3 Chișinău–Cahul, în apropierea satului Beșalma. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, victima ar fi fost lovită de un automobil de marca Skoda, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. Din primele cercetări rezultă că pietonul traversa partea carosabilă în afara unei treceri amenajate pentru pietoni în momentul în care a fost tamponat. În urma traumatismelor suferite, bărbatul de 63 de ani a decedat la fața locului. Conducătorul automobilului a fost testat cu aparatul alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Comrat continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei. Condiţii de utilizare.